Funcționalitate și estetică
Ortodonția
Doar 2% dintre oamenii de pe tot globul au dinții perfecți, iar când spunem „perfecți”, nu ne referim numai la partea estetică, ci și la cea funcțională.
Ortodonția este un domeniu care se ocupă cu ambele aspecte, deoarece o dantură frumoasă poate să nu fie funcțională, pe când o dantură funcțională este, în general, și frumoasă.
Îndreptarea dinților nu reprezintă doar un factor estetic. Dinții pot fi drepți, aliniați și albi, însă în urma lor trebuie să existe și o funcționare corectă din punct de vedere al capacității masticatorii.
Cauze și efecte în ortodonție
Malocluzie înseamnă nealinierea dinților sau relația incorectă dintre dinții celor două arcade dentare ori relația incorectă între oasele maxilare și mandibulă. Dacă mușcătura noastră nu este corectă, acest lucru poate duce la o masticație ineficientă, care implicit conduce la o digestie deficitară, la un tranzit intestinal afectat negativ, iar toate acestea ne afectează starea generală de bine și de sănătate a organismului.
O funcționalitate incorectă ne duce la o transmitere incorectă a forțelor de masticație asupra dinților, afectând, la un moment dat, implantarea dinților în os. Așa-zisa parodontoză mecanică este cauzată de această transmitere incorectă a forțelor de masticație asupra dinților noștri. Rezultatul poate fi o resorbție a oaselor, pierderea nivelului de os în care sunt implantate rădăcinile dinților și, implicit, mobilitatea dinților, complicații precum inflamații, infecții parodontale și, în final, pierderea acestora.
Pierderea unui dinte și neînlocuirea acestuia cu o lucrare poate duce la migrarea dinților vecini și a dinților opuși în spațiul în care s-a pierdut acel dinte. Cu cât trece mai mult timp fără să înlocuim dintele, cu atât dinții vor migra mai mult. Acest lucru implică schimbări în ocluzie, în contactele interdentare și ocluzale, pierderea osoasă accelerată și afectări ale articulației temporo-mandibulare.
De asemenea, trebuie să luăm în considerare că dinții noștri se mișcă toată viața. Din acest motiv, pe parcursul vieții putem constata că dinții s-au strâmbat mai mult pe măsură ce înaintăm în vârstă, dar, în același timp, acest lucru ne dă posibilitatea să îi îndreptăm la orice vârstă.
Dezvoltarea pe toate planurile a specialităților stomatologice ne oferă avantajul ca, în echipă, să ajungem la un rezultat funcțional și estetic în aproape orice situație. Însă, cu cât problema este mai gravă, cu atât necesită mai mult timp, mai mulți specialiști și costuri mai mari.
Când ai nevoie de ortodont?
Primul motiv, poate cel mai des întâlnit, este reprezentat de partea estetică: te deranjează dinții strâmbi și îți dorești un zâmbet frumos. Al doilea, extrem de important, este partea funcțională, despre care am vorbit mai sus, și poți fi îndrumat spre ortodonție de către medicul stomatolog, practician sau implantolog, deoarece, în multe cazuri, această specialitate permite și realizarea corectă a unor intervenții stomatologice.
Modul de abordare al tratamentelor ortodontice la adulți diferă de tratamentele la copii, deoarece adulții, în general, ajung la medicul ortodont cu o serie de complicații cauzate de pierderea unor dinți, probleme parodontale, tratamente protetice sau implantare. În aceste situații, tratamentul ortodontic trebuie coordonat cu celelalte specialități stomatologice pentru stabilirea celei mai potrivite intervenții.
Tratamentul ortodontic
Principalul punct pe care îl urmărim în CLINICA ORTODENT la tratamentul ortodontic este obținerea unei funcționalități corecte. Dacă funcționează bine, este și frumos, însă acest lucru nu se aplică și invers. Dacă este frumos nu înseamnă neapărat că este și funcțional.
În cazul adulților, un aparat dentar poate corecta atât poziția incorectă a dinților, cât și ocluzia – mușcătura. Cel mai frecvent, în cazul adulților, tratamentul ortodontic este necesar pentru:
- alinierea dinților;
- pregătirea preprotetică;
- pregătirea chirurgicală;
- repoziționarea dinților în vederea punerii unui implant dentar;
- stabilizarea ocluziei în cazul pacienților cu afecțiuni parodontale de la moderate la severe.
Aparate ortodontice fixe
Aparatele ortodontice fixe sunt folosite pentru alinierea dinților și aducerea lor în poziția corectă. Ele constau în piese mici, numite bracketsi, care se lipesc pe suprafața dinților, pe exterior sau pe interior, iar rolul acestora este de a putea ghida dinții către poziția lor corectă. Sârma principală este cea cu care se aplică forța asupra dinților pentru a fi mișcați.
În timpul purtării aparatelor fixe, folosim diverse elemente de legătură pentru a aplica forțele de care avem nevoie pentru a alinia dinții. În majoritatea cazurilor, în timpul tratamentului ortodontic este nevoie să porți niște elastice pentru a putea corecta relația de mușcătură incorectă. Aceste elastice se folosesc la indicațiile medicului ortodont, conform necesităților tale.
Există foarte multe tipuri de bracketsi și putem clasifica în:
- Bracketsi metalici – clasici, se lipesc pe fața externă a dinților;
- Bracketsi estetici – culoarea este asemănătoare dinților și se lipesc pe fața externă a dinților;
- Bracketsi linguali – metalici, se lipesc pe spatele dinților, în interiorul gurii.
Metoda de aplicare a bracketsilor pe dinți este simplă, sigură și nedureroasă. Aceștia se lipesc pe dinte cu ajutorul unor materiale speciale, într-un mod asemănător unei plombe. Arcurile – sârmele – reprezintă partea mobilă și mecanismul. Aceste arcuri se schimbă periodic pentru a putea aplica forțele succesive pe dinți și pentru a permite mișcarea dinților către poziția finală.
Metode noi în ortodonție, în clinica Ortodent
- Tratamentul SureSmile
- Tratamentul cu gutiere (alignere)
- Tratament personalizat cu bracketsi linguali
O dantură funcțională, în afara de un zâmbet plăcut, ne dă o stare de sănătate generală mai bună, pe care fiecare dintre noi o caută. În cadrul clinicii noastre, promovăm tratamentele interdisciplinare, iar problemele fiecărui pacient sunt evaluate împreună cu specialiștii potriviți.
Clinica noastră colaborează cu specialiști din toate domeniile stomatologice, astfel încât să putem oferi cele mai bune rezultate pacienților noștri.









